Loredana Cuzmici, premiul Debut în Critică și Istorie Literară pentru volumul „Generația Albatros – o nouă avangardă”

loredana-cuzmici_premiul-pt-debutVineri, 4 noiembrie 2016, în cadrul festivității de acordare a premiilor anului pentru cărţile membrilor Filialei Iaşi a USR, Loredana Cuzmici a primit premiul Debut în Critică și Istorie Literară pentru volumul Generația Albatros – o nouă avangardă, apărut în anul 2015 în colecția Biblioteca de Istorie Literară la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Festivitatea s-a desfășurat la sediul Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România – Casa cu Absidă în cadrul unei ceremonii la care au fost premiate o selecție din cele 66 de volume publicate în 2015 care au fost propuse de membrii filialei spre a fi jurizate.
Juriul din acest an a fost alcătuit din Vasile Spiridon – preşedinte, Ioan Holban și Cristian Livescu.
Generația Albatros – o nouă avangardă reprezintă un studiu de istorie literară, care se referă la specificul grupării coagulate în jurul revistei „Albatros”, avându-i ca reprezentanţi principali pe Geo Dumitrescu, Virgil Ierunca, Dinu Pillat, Ben. Corlaciu, Marin Sârbulescu ş.a. Operele autorilor din primul cerc al revistei din 1941 devin, astfel, reprezentative pentru întreaga literatură română postbelică, reflectând în variate moduri presiunea contextului socio-politic asupra creației.
Loredana Cuzmici (n. 1977) este lector universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Catedra de Literatură Română „G. Ibrăileanu”. A publicat studii şi articole în diverse volume colective şi reviste de specialitate. Domenii de interes: istorie, critică şi teorie literară, studii culturale, ideologie, cinematografie, arte plastice. Are în pregătire cărţile: Al doilea cerc al generaţiei Albatros şi Mari familii ale literaturii române. Caragiale. Lovinescu. Pillat. Teodoreanu. Ivănescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.