IDEI ÎN LIBERTATE: Lansarea unui nou volum din seria Hayek la Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

isanEditura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Institutul Friedrich August von Hayek România, au organizat miercuri, 19 octombrie, de la ora 17.00, la Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (str. Titu Maiorescu nr. 12), lansarea a trei noi volume editate sub egida institutului: Noi studii de filozofie, economie, politică și istorie a ideilor, de Friedrich Hayek, Anti-Piketty. Vivat capitalul în secolul al XXI-lea!, de Bogdan Călinescu, Emmanuel Martin, Jean-Philippe Delsol și Principiile economiei, de Carl Menger.
Invitați: Jean-Philippe Delsol, președinte IREF Europe, Bogdan Călinescu, director IREF Europe, Vasile Ișan, profesor FEAA, Ion Pohoață, profesor FEAA și Gabriel Mursa, președintele Institutului Hayek România.
Evenimentul s-a desfășurat în contextul conferinței Statule, ce ai făcut cu banii noștri?, de joi, 20 octombrie 2016, susținută de Jean-Philippe Delsol, președintele IREF Europe și Bogdan Călinescu, directorul IREF (Institut de Recherches Économiques et Fiscales), de la ora 16, în amfiteatrul B417, din corpul B al Universității ”Alexandru Ioan Cuza”.
Noi studii de filozofie, economie, politică și istorie a ideilor, de Friedrich Hayek (traducere de Gabriel Mursa) este cel de-al optulea volum din seria Hayek publicată în colecția Economie și Societate liberă, coordonată de prof.univ.dr. Vasile Iașan și prof.univ.dr. Gabriel Mursa. Apărută în 1978, la patru ani după ce Hayek primise Premiul Nobel, lucrarea de față reunește eseuri publicate de autor în diverse reviste de specialitate și conferințe susținute la diferite universități din lume, vreme de câteva decenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.