Două premii importante pentru Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi la Târgul de Cărţi şi Arte Frumoase ARCA LUI GUTENBERG

diploma-silberstein_450Marți, 18 octombrie 2016, în cadrul ceremoniei de decernare a diplomelor Târgului de Cărţi şi Arte Frumoase ARCA LUI GUTENBERG, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a primit Diploma Municipium Iassiorum pentru promovarea imaginii Iașului și a valorilor sale, pentru volumul Dor de Iași. Imagini din Iașul vechi/ Images du vieux Iaşi/ Images of Old Iaşi, de Jil Silberstein și Diploma Emil Racoviță pentru cartea de știință, pentru volumul Lumina Celui Nevăzut: O privire teologică în raționalitatea Creației și teoriile științifice recente despre Univers, (2 vol.), de Adrian Sorin Mihalache, coeditare cu Editura Basilica a Patriarhiei Române și Editura Universității din București.

diploma-mihalache_450Comisia de jurizare a fixat, prin cele 11 premii acordate în total, reperele valorice ale celei de-a doua ediții a Târgului de Cărţi şi Arte Frumoase ARCA LUI GUTENBERG, organizat de Librăriile Sedcom Libris Iaşi, în perioada 14 – 18 octombrie 2016, la Palas Mall Iaşi. Juriul a fost format din Ioan Holban (președinte), Valeriu Stancu, Antonio Patraș, Nicu Gavriluță, Cassian Maria Spiridon și Petru Radu.

În cele cinci zile ale târgului, Editura Universității a etalat la standul propriu o varietate de titluri apărute recent, propunând, totodată, publicului o serie de întâlniri cu autorii cărților.
Printre invitații speciali ai editurii s-au numărat Jil Silberstein – editorul volumului Dor de Iași, Mihai Chirica – primarul Municipiului Iași, scriitorul și sociologul Dan Lungu, prof.univ.dr. Livia Cotorcea, prof.univ.dr.Daniela Şoitu, conf.univ.dr. Ștefania Bejan, conf.univ.dr. Bogdan Crețu, prof.univ.dr. Nicu Gavriluță, pr. Sorin Mihalache, istoricul Sorin Iftimi, conf.univ.dr. George Bondor, conf.univ.dr. Alexandru Ioan Tofan, cercet.dr. Emanuel Grosu și cercet.dr. Florin Crîşmăreanu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.