Poveștile PRIMEiste prind culoare La Balenă

afis-primetale-land-final-onlinePrimele zile în calitate de student te pot speria. Din acest motiv, asociația PRIME Iași a decis să se alăture și în acest an evenimentului „Bun venit la UAIC”, fiind astfel prezentă atât la corturile amenajate de Universitate, cât și în zona „La Balenă”, care va căpăta un decor de poveste între 30 septembrie și 2 octombrie în cadrul activității PRIMEtale Land.

Scopul acestei activități este de a crea un spațiu unde studenții pot socializa și pot afla ce se întâmplă în mediul studențesc sau cum se pot implica productiv în afara orelor de curs și seminar. Proiectul conține activități destinate studenților și, în special, bobocilor, la care se adaugă lansarea revistei PeRspective cu numărul 7. Așa cum spune și sloganul, asociația își propune să te facă părtaș al „poveștilor spuse printre tei”, organizând trei zile de voie bună, de jocuri și activități care să te ajute să relaționezi cu noii tăi colegi și să experimentezi viața de student și, de ce nu, de voluntar.

Cele mai frumoase lucruri se întâmplă în weekend, iar studenții sțiu deja asta. Astfel, începând de vineri, 30 septembrie, voluntarii PRIME Iași te învită să savurați împreună o cafea specială, cu aromă de PR, și să vă antrenați în discuții despre viața de student și oportunități pe care aceasta ți le oferă. Tot atunci, vei afla detalii despre asociație și proiectele ei, cum ar fi Festivalul Concurs de Relații Publice și Publicitate – team ADventure, a cărui echipă de organizare planifică câteva activități specifice.

Ziua de sâmbătă continuă cu același PR Cafe însoțit de activități care să vă pună creativitatea la treabă. Va avea loc lansarea numărului șapte al revistei PeRspective, unde vor fi prezenți atât membri noi și vechi ai asociației, cât și o parte dintre profesorii de la specializarea Comunicare și Relații Publice.

În loc de „ș-am încălecat pe-o șa”, voluntarii PRIMEiști te așteaptă în ultima zi să participi la flashmob-ul care va fi organizat în fața corpului B a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Poți afla mai multe detalii despre această activitate, cât și despre programul complet, accesând pagina de Facebook a asociației PRIME Iași.

Așadar, PRIMEtale Land te așteaptă să-ți creezi primele amintiri printre tei, în cele trei zile pregătite cu drag pentru studenți.

Leave a Reply

Your email address will not be published.