GEOmondis – concurs de geografie organizat la UAIC

geomondis

Liga Studenților de la Facultatea de Geografie şi Geologie organizează cea de-a IX-a ediție a concursului GEOmondIs. Acesta va avea loc sâmbătă, 25 aprilie a.c., începând cu ora 10:00, în amfiteatrul B8, corpul B al Universitaţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi,

Concursul este adresat tuturor elevilor din licee. Aceștia trebuie să formeze echipe de câte patru elevi din clasele IX-XII (fiecare an de studiu având un reprezentant). Echipele se vor participa atât la probe teoretice (scrise şi orale), cât şi practice, unde vor putea dovedi capacităţile şi cunoştinţele geografice acumulate, dar şi spiritul de competiţie şi inventivitate.

Competiția va fi jurizată de cadre didactice din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie. Cele mai bune echipe şi lucrări vor fi premiate. Echipa câştigătoare beneficiază de un loc bugetat în anul I, semestrul I de facultate (cei 4 membri ai echipei au statut de olimpici).

Concursul se va organiza şi în alte trei centre universitare: Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, acolo unde există filiale ale asociaţiilor studenţeşti de geografie, urmând să aibă loc şi etapa naţională a concursului, organizată anul acesta la Timișoara. În cadrul etapei naționale (Timișoara, 9-10 mai a.c.) se vor întâlni primele două echipe clasate din fiecare centru universitar.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.