Lansarea volumului „Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană” de Mirel Bănică

Afis-Nevoia-de-miracol-webLuni, 13 octombrie, de la ora 16.00, la Librăria „Orest Tafrali” (Corp A, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), va avea loc lansarea volumului „Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană”, semnat de Mirel Bănică şi apărut recent în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie electronică.

Vor lua cuvîntul, alături de autor: prof. dr. Nicu Gavriluţă, lector dr. Bogdan Creţu, lector dr. Alexandru Tofan.

Cu o postfaţă semnată de Sorin Antohi, Nevoia de miracol este un volum fascinant care abordează universul pelerinajului prin mai multe chei de interpretare: rîndul de aşteptare, hrana rituală, femininul arhetipal, mass-media, politica şi pelerinajele, miracolele şi minunile, turismul, religia populară.

Patru ani, douăzeci şi două de pelerinaje individuale, plus două pelerinaje în grup, cu microbuzul, la mănăstiri din Dobrogea, din împrejurimile Bucureştiului, de la Iaşi, Suceava sau Nicula. Adevărate studii de teren, elaborate în urma discuţiilor cu persoane implicate direct şi indirect în organizarea pelerinajului, preoţi, jurnalişti, forţe de ordine, pompieri, comercianţi de obiecte religioase şi, desigur, pelerini.

Prin toate acestea, Mirel Bănică – care afirmă flaubertian: le pèlerin, c’est moi! – ne dezvăluie o Românie profundă, reală, fără fard şi iluzii deşarte.

„Mirel Bănică ne-a dat un cuprinzător şi emoţionant portret colectiv al pelerinilor români creştin-ortodocşi din România ultimilor ani. Bibliografia despre pelerinaje se îmbogăţeşte cu o lucrare solidă de antropologie a practicilor religioase, construită ca un documentar riguros al observaţiei participative, completată de o secţiune teoretică asumat introductivă, dar în care întîlnim destule pasaje analitice utile şi întrezărim reflecţiile viitoare. În plus, cartea, o contribuţie preţioasă la fresca României profunde, e bine scrisă şi e captivantă ca un roman, avînd în acelaşi timp prospeţimea unui jurnal. Avem de-a face deci cu o reconstrucţie detaliată şi autentică, din interior, a unui întreg univers, atît cu mijloacele literaturii, cît şi cu cele ale ştiinţelor sociale.” (Sorin Antohi)

Din cuprins:

Pelerin şi/sau turist? • Mass-media şi pelerinajele • Religie populară versus „religie oficială” • Rîndul de aşteptare • „Avtobusniki” sau pelerinii de autocar • Ambianţa pelerinajului: muzică, miresme, hrană • Milă şi filantropie • Dimensiunea transnaţională a pelerinajelor: pelerini români la Medugorje • Pelerinaje şi politică, politica pelerinajelor

Mirel Bănică (n. 1971) este doctor în ştiinţe politice al Universităţii din Geneva (2004). A efectuat stagii de cercetare şi practică profesională la Universitatea Laval, Canada, şi la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, între anii 2005 şi 2008. În prezent, este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Domenii de cercetare şi specializare: socioantropologia religiei, sociologia memoriei, geopolitică, antropologia mediilor virtuale. Membru al Asociaţiei Franceze de Ştiinţe Sociale ale Religiei, Paris. La Editura Polirom a mai publicat Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii ‘30 (2007; o sinteză a lucrării de doctorat) şi Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (în colaborare, 2007). Ultima carte publicată: Religia în fapt. Studii, schiţe şi momente, Editura EIKON, Cluj, seria „Theologia Socialis”, 2011.

Leave a Reply

Your email address will not be published.