7 zile, 7 filme, 7 culturi = Festivalul de Muzică şi Film în aer liber >multicolor

Creat din dorinţa de a promova atât diversitatea culturală, cât şi cinematografia străină, Festivalul de Muzică şi Film în aer liber <multicolor, organizat de asociaţiile Iniţiativa Erasmus Iaşi şi AsdMARK, a ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediţie. Timp de o săptămână, ieşenii se vor putea bucura de o atmosferă relaxantă, de muzică şi de filmele bune care vor fi proiectate în Copou, pe Esplanada Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, în perioada  26 mai – 1 iunie.

Anul acesta, proiectul >multicolor şi-a propus să promoveze 7 culturi, invitând publicul să descopere muzica şi filmele specifice acestora. Convinşi de necesitatea dialogului intercultural într-un oraş european de importanţa Iaşului, organizatorii au pregătit numeroase alte surprize, cu scopul de a promova cele 7 ţări-vedetă din acest an: Germania, Grecia, Marea Britanie, Austria, Norvegia, Italia şi, bineînţeles, România.

Fiecare zi a festivalului va fi dedicată unei ţări, iar începând cu ora 21.00, în Parcul Copou vor fi proiectate filme.

Pentru a facilita accesul publicului la eveniment, toate activităţile din cadrul proiectului >multicolor vor fi gratuite şi se vor desfăşura în aer liber. De asemenea, organizatorii au pregătit tombole cu premii pentru fiecare seară a festivalului.

Alte detalii, precum şi programul festivalului, sunt disponibile pe pagina web a evenimentului http://www.festivalulmulticolor.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.