D’ale Carnavalului

D'ale carnavaluluiOpera Națională Română Iași vă invită la spectacolul D’ale Carnavalului, în regia maestrului Ioan Tugearu, duminică, 31 martie 2013, începând cu ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Național Iași.

 

Ioan Tugearu este un artist cu un palmares uluitor, răsplătit de două ori cu Premiul Uniunii Interpreților, Coregrafilor și Criticilor Muzicali, fost prim balerin al Operei Naționale din București și fost director al Centrului Național al Dansului, iar din 2003, profesor la Universitatea de Științe și Arte „Gheorghe Cristea” din București. „Montez spectacole de balet de 25 de ani, dar ce se întâmplă acum este o premieră și pentru mine: sunt supus unei presiuni extraordinare, pentru că dansatorii trebuie să și vorbească. Tot ce s-a putut transforma din text, am transformat în mișcare. Ce nu, am păstrat ca text. Colajul muzical va aminti de vremea când în mahalaua Bucureștiului nu era om fără pălărie pe cap, de vremea când răsunau cântecele Mariei Tănase, dar vor fi și fragmente de muzică contemporană”, a dezvăluit regizorul și coregraful Ioan Tugearu.

 

Mai multe informații aici.

 

Din distribuție fac parte:

Nae – Sergiu Cotorobai

Mița – Roua Răuț

Didina – Monica Ailiesei

Catindat – Dumitru Buzincu

Iordache – Marian Chirazi

Crăcănel – Bogdan Tuluc

Pampon – Adrian Ciapă

Regia și coregrafia – Ioan Tugearu

Scenografia – Marfa Axenti

Libretul – Liana Tugearu, după piesa omonimă de I.L. Caragiale

Colajul muzical – Ioan Tugearu, Antonel Oprescu

Proiecție video – Antonel Oprescu

Pregătire text – Pușa Darie

Asistenți coregrafie – Dorina Cotorobai, Sergiu Cotorobai

 

Interpretează ansamblul de balet al Operei Naționale Române Iași și elevii Colegiului Național de Artă “Octav Băncilă” Iași, secția Coregrafie.

 

Biletele la acest spectacol s-au epuizat, însă se pun la dispoziție 30 de bilete fără loc la preț redus 10 lei/biletul. Rezervări și informații la Agenția Operei, tel. 0332.888.448, e-mail bilete@operaiasi.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.