Noaptea Albă a Filmului Românesc

Cea de-a treia ediţie a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc pe data de 14 septembrie 2012, în Bucureşti. Pentru al doilea an consecutiv, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara vor fi şi ele, alături de capitală, gazdele celei mai lungi nopţi dedicate producţiilor autohtone. Spectatorii din Iaşi vor putea viziona proiecţiile la Cinema Victoria.

Conceput ca urmare a necesităţii de promovare constantă a filmului românesc şi inspirat de succesul pe care l-au avut proiecte similare precum, “Noaptea Albă a Bucureştiului”, “Noaptea Albă a Muzeelor sau “Noaptea Albă a Galeriilor”, evenimentul îşi propune să ofere publicului larg ocazia de a petrece o noapte în compania unor filme româneşti de toate genurile, realizate de cineaşti din toate generaţiile, acoperind astfel o paletă cât mai largă de gusturi.

Numărul de spectatori înregistraţi în ediţiile precedente dovedesc faptul că evenimentul organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc reprezintă una dintre cele mai de succes campanii de promovare a cinematografiei autohtone.

În Bucureşti, Noaptea Albă va fi organizată atât în locaţii deja cunoscute publicului din ediţiile precedente, precum Cinema Studio, Cinema Patria, Noul Cinematograf al Regizorului Român, Centrul Vechi sau Club Fabrica, cât şi în spaţii noi care urmează a fi dezvăluite în curând.

În Cluj-Napoca, cinefilii sunt aşteptaţi la Cinema Victoria, precum şi la Casa TIFF, cel mai nou şi mai activ spaţiu cultural din Cluj, inaugurat în cadrul celei de-a 11-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Programul evenimentului este compus atât din producţii recent lansate pe marile ecrane, cu un palmares impresionant sau care s-au bucurat de succes la public, cât şi din filme clasice, care au influenţat generaţii de artişti. Din selecţie nu lipsesc nici documentare originale sau cele mai bune scurt-metraje româneşti ale anului 2012.

În cadrul Nopţii Albe, bucureştenii vor avea parte şi de o premieră: una dintre cele mai aşteptate comedii ale anului, Despre oameni şi melci se lansează pe 14 septembrie. Monica Bîrlădeanu şi Andi Vasluianu fac senzaţie în cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu.

În maratonul filmelor româneşti mai sunt incluse Toată lumea din familia noastră, în regia lui Radu Jude, distins cu Inima oraşului Sarajevo, marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, Undeva la Palilula, debutul regizoral al apreciatului regizor de teatru Silviu Purcărete, Crulic, drumul spre dincolo, prima animaţie autohtonă din ultimii 20 de ani, a cărei regie este semnată de Anca Damian, Visul lui Adalbert, o comedie neagră regizată de Gabriel Achim sau Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, de Adrian Sitaru, câştigător a două trofee la Festivalul de Film de la Locarno.

Noaptea Albă a Filmului Românesc a pregătit cinefililor şi o selecţie a celor mai proaspete documentare, printre care Un gând, un vis, Doyle..şi-un pix (r. Bogdan Ilie-Micu), distins cu premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF 2012, Păcătoasa Teodora (r. Anca Hirte) nominalizat la Premiile Gopo 2012 la categoria Cel mai bun film documentar sau 8 Martie (r. Alex Belc), film ce ilustrează o zi de muncă a unor femei din România Capitalistă în patru oraşe, foşti piloni ai Epocii de Aur a industriei socialiste româneşti.

Printre scurtmetrajele proiectate se numără Blu (r. Nicolae Constantin Tănase), distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj la TIFF 2012, Hello Kitty (r. Millo Simulov) recompensat la Gopo 2012 cu Premiul „Tânără Speranţă” sau Chefu, o comedie regizată de Adrian Sitaru.

Intrarea la filme va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul complet al evenimentului va fi disponibil în curând AICI

Leave a Reply

Your email address will not be published.