Campionul european Vladuț-George Simionescu, colegul nostru de la „Cuza”

Argint la Campionatele Europene de Judo pentru Tineret U-23, categoria +100 kg, din Tyumen, Rusia

Pe Vladuț-George Simionescu îl întâlniți la Facultatea de Educație Fizică și Sport de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, dar asta numai în timpul sesiunii, în rest va trebui să întrebați de el în cantonamentul lotului olimpic român de la Oradea, ori în cel de la Poiana Brașov. Mai simplu este să-l căutați în lotul Federației Române de Judo și s-ar putea să îl găsiți prin Africa de Sud, Brazilia, Cehia, China, Coreea de Sud, Germania, Franța, Malta, Rusia și ar mai fi câteva locuri. În 2011 studentul de la ”Cuza” a obținut locul I la Cupa Europei pentru Seniori, medalia de argint la Campionatele Europene de Judo pentru Tineret U-23, categoria +100 kg, din Rusia, și bronzul la Cupa Mondială de Judo de la Jeju, în Coreea de Sud.

 

Campionul nostru european a ocupat locul V de șapte ori la Grand Prix-uri, Grand Slam-uri şi Cupe Mondiale, iar în clasamentul anual al Federaţiei Române de Judo pentru 2011, medaliatul cu argint s-a situat pe locul șapte din zece cei mai buni sportivi ai anului.

[sws_blockquote align=”” alignment=”alignleft” cite=”” quotestyles=”style01″] Foarte multă muncă și foarte multe sacrificii, mi-am sacrificat toată copilăria, adolescența, și chiar și acum [/sws_blockquote]

360.uaic.ro: Din clasa întâi ai început să practici Judo, cum se manifesta pe atunci această pasiune?

Vladuț-George Simionescu: De mic eram foarte agitat și nu aveam ocupație, mă băteam cu sora mea, dar bătăi din acelea cu vânătăi și cu ochi umflați, lua și ea, dar mai luam și eu câteva, fiind mai mic decât ea. Pe atunci m-a văzut un antrenor din cartier și m-a chemat la sală. Așa a început totul. De micuț am participat la concursuri, primul a fost în Austria, aveam vreo opt-nouă ani, și acolo am luat medalia de bronz.

 

360.uaic.ro: Care este volumul de muncă necesar pentru a ajunge să-ți strălucească o medalie la gât?

Vladuț-George Simionescu: Imaginează-ți cincisprezece ani din viață cu câte cinci ore de antrenament pe zi. Judo-ul este un sport foarte complex, noi putem face orice, ne putem pregăti cu orice, putem face și alergare, și forță, și acrobatică, putem să jucăm și fotbal, ori baschet, diversificăm tot timpul. În mod normal avem un antrenament de pregătire pe zi și unul de judo. Este foarte, foarte multă muncă, deși practic acest sport din clasa întâi, performanțele abia acum au apărut, în perioada de după liceu, până atunci au fost concursuri de pregătire. Foarte multă muncă și foarte multe sacrificii, mi-am sacrificat toată copilăria, adolescența, și chiar și acum fac unele sacrificii.

 

360.uaic.ro: După acea operație la genunchi, de la începutul anului trecut, te-ai gândit să renunți?

Vladuț-George Simionescu: Nu, nici prin cap nu mi-a trecut, și acum dacă m-aș accidenta, aș sta, aș face recuperarea de două-trei luni, mi-aș reveni și aș continua.  Sunt unele momente în care dai de greu și zici: ”Mamă, de ce m-am apucat eu de asta!?” dar după aceea îți pare rău și îți dai seama că greșești cu ceea ce spui. Pentru că sunt lucruri frumoase care ți se întâmplă, chiar dacă ai sacrificat multe.

 


[sws_blockquote align=”” alignment=”alignleft” cite=”” quotestyles=”style01″]Îți mai faci palme, sau alte lucruri aiurite care te motivează, dar atunci, pe moment, nu le gândești, îți vin de la sine[/sws_blockquote]

360.uaic.ro: La ce îți zboară gândul atunci când ești medaliat pe podium?

Vladuț-George Simionescu: Mă gândesc la faptul că munca mea a fost răsplătită, când ești pe podium încerci să profiți de momentul acela la maximum. Sunt momente foarte speciale, mă trec fiorii, câteodată, la concursurile foarte mari și foarte importante, mai ales dacă îți cântă și imnul!

 

360.uaic.ro:Există vreun obicei, lucru, pe care-l faci înaintea luptei?

Vladuț-George Simionescu: Sunt lucruri pe care le faci atunci când ești în febra concursului și de care nu ești conștient că le faci, nu-ți prea gândești comportamentul. Îți mai faci palme, sau alte lucruri aiurite care te motivează, dar atunci, pe moment, nu le gândești, îți vin de la sine. După aceea stai și te gândești la felul în care ai intrat pe saltea, sau la ceea ce ai făcut, și abia atunci realizezi cum ai intrat, cum ai sărit, ce palme ți-ai dat, și alte din astea. Dar altfel nu există vreun ritual anume. Mai ales dacă ești în finala competiției doza de adrenalină este dublă, pentru că atunci se organizează un singur spațiu de luptă și toată sala se uită numai la tine, asta-ți dă câteva emoții.

 

360.uaic.ro: A fost vreodată publicul un factor inhibitor, în luptă, pentru tine?

Vladuț-George Simionescu: Sunt momente în care te ajută, altele în care te dezavantajează. Încă nu mi s-a întâmplat să fiu în dezavantaj din cauza publicului, dar dacă mă băteam cu un francez la Mondialele din Paris, sigur mă dezavantaja. Cred că erau 15-20 de mii de oameni în sală, dacă începeau aceia să țipe, este clar că mă dezavantajau.

 

360.uaic.ro: Au fost din public oamenii care să țină cu tine, să strige pentru tine?

Vladuț-George Simionescu: Da, chiar am întâlnit și români, mai peste tot unde am concurat. Când arăta pe tabelă că urmează România, auzeam țipete, dar nu știam de unde vin, abia după ce ieșeam și mă uitam, vedeam grupuri organizate de români. E ceva plăcut să știi că mergi înafară și ai și acolo oameni care te sprijină.

360.uaic.ro: În ceea ce te privește, care sunt cele mai grele restricții pe care ești nevoit să le respecți alături de colegii din lotul olimpic?

Vladuț-George Simionescu: Sunt foarte multe restricții, la ora zece trebuie să fii în cameră, la zece jumătate, cel târziu, trebuie să dormi, nu poți să faci chiar orice, la fel ca ceilalți oameni, avem un regulament pe care trebuie să îl respectăm. Avem un program pe care trebuie să îl respectăm, de dimineață trebuie să mergem la masă, la cină trebuie să fim toți, însă uneori ne trezim ceva mai târziu dimineața și încercăm să sărim peste micul dejun. Dar asta nu se prea poate pentru că vine antrenorul, ne trezește și ne trimite să mâncăm, până la urmă tot nu scăpăm.

 

[sws_blockquote align=”” alignment=”alignright” cite=”” quotestyles=”style01″]Eu iubesc sportul acesta și o să renunț la el doar atunci când voi fi în cârje și nu o să mă mai pot mișca”[/sws_blockquote]

360.uaic.ro:Câți sunteți în lotul Olimpic la Judo și cât de des ești plecat cu ei?

Vladuț-George Simionescu: Suntem șase, acum ne antrenăm la Oradea, dar mai mergem și în Poiana Brașov. Ultima oară am plecat duminica trecută și m-am întors ieri, mi-au dat voie să vin câteva zile la facultate, dacă nu, nu îmi dădeau voie să vin acasă, după care plec din nou. Până în aprilie am de participat la cinci competiții, trebuie să mă pregătesc. Judo-ul este un sport individual, dar fără parteneri nu putem să ne antrenăm.

 

360.uaic.ro: Ce le spui studenților de la ”Cuza” care au o pasiune, dar renunță la ea din diverse motive?

Vladuț-George Simionescu: La pasiuni nu se renunță niciodată, dacă îți place ceva trebuie să faci acel ceva până la capăt. Eu iubesc sportul acesta și o să renunț la el doar atunci când voi fi în cârje și nu o să mă mai pot mișca. La pasiuni și la ceea ce îți place să faci nu se renunță niciodată, orice ar fi și s-ar întâmpla.

 

360.uaic.ro: Te vezi peste ani antrenând? Ce țeluri ai?

Vladuț-George Simionescu: Da, este oarecum visul meu, dar mai mult aș vrea, dacă aș putea, să deschid o Academie de Judo la Iași, acesta este un vis pe care sper să îl realizez. Acum sunt doar Cluburile Politehnica și Unirea care au secție de judo, dar eu vreau ceva special pentru categoriile mari.

 

360.uaic.ro: La ce să ne așteptăm că ne vei aduce de la Jocurile Olimpice de Vară ce se vor desfășura la Londra în perioada 27 iulie-12 august?

Vladuț-George Simionescu: Eu sunt calificat în proporție de 85% la Olimpiadă, însă nu mă voi considera calificat până în luna aprilie a acestui an, când se încheie calificările și nu mai pot apărea surprize și atunci voi fi sigur dacă sunt sau nu la Olimpiadă. Până atunci mă voi antrena să dau tot ceea ce pot și tot ce este mai bun din mine. Nu m-a privit nimeni ca pe un potențial candidat la Olimpiadă cu șanse la calificare și medalie, eu sunt, cum s-ar zice, în plus, eu sunt surpriza. Pentru că sunt tânăr, am venit din spate și am ajuns pe poziția 19 în clasamentul mondial de judo într-un an și jumătate.

 

Un Comentariu la "Campionul european Vladuț-George Simionescu, colegul nostru de la „Cuza”"

  1. Pingback: Pasiunea pentru sport: de vorbă cu Vladuț-George Simionescu, campion european de judo | 360 UAIC

Leave a Reply

Your email address will not be published.