Cartea de nisip şi bibliografia ei generală

de Doris Mironescu

Oamenii au, se pare, plăcerea să-şi închipuie, din vreme în vreme, paradisul ca pe o bibliotecă. Indiciile abundă în câteva milenii de literatură. Biblioteca din Alexandria, uriaşa construcţie din secolul al treilea î.e.n., ale cărei 500.000 de manuscrise cuprindeau, la data aceea, toată ştiinţa care exista în lume, rămâne un semnificat nostalgic al nostalgiei unei biblioteci totale, pe veci pierdut într-un pilduitor incendiu. Biblioteca abaţiei din Melk, descrisă de Umberto Eco în Numele trandafirului, în care se găsesc cărţi dispărute, precum a doua parte a Poeticii aristoteliene, este o altă expresie a aceleiaşi reverii scolastice. Poate şi titlul colecţiei „Universal-Bibliothek”, iniţiată de editura germană Reklam în 1867, mărturiseşte o similară aspiraţie.
În prelungirea arhivelor „intertextuale”, pline de toate cărţile lumii – a căror fidelă icoană, pentru profeţii postmoderni de azi, este internetul –, scriitorii au început să imagineze arhive posibile, fabuloase depozite livreşti compuse din cărţi inexistente. Un exemplu este fabuloasa Enciclopedie a morţilor descrisă de către Danilo Kiš, în care sînt înregistrate în cea mai mare amănunţime toate evenimentele vieţii oamenilor obişnuiţi, conservînd astfel amintirea vieţilor lor irepetabile. Un altul este borgesiana Anglo-American Cyclopedia, neapărat în a zecea ediţie, care cuprinde descrierea minunatei şi inexistentei ţări Uqbar, din Ficciones. Neapărat trebuie amintită şi fabuloasa Carte de nisip a aceluiaşi genial ficţionar argentinian.

Înainte de Kiš, dar după Borges, un proiect ambiţios (ba chiar românesc!) de a aduce laolaltă kilometri liniari de arhivă ireală a fost acela al lui Mircea Horia Simionescu din Bibliografia generală. O bibliografie, cum se ştie, compusă din rezumate de cărţi inexistente. Simionescu a creat o întreagă comedie a literaturii în cartea sa, parodiind titluri notorii (Divanul înţeleptului cu perna, Orient-Expresul îndepărtat, Ascensiunea unei matracuce) sau inventînd opere noi ale unor autori cunoscuţi (sînt citate Istoria lucrurilor şi a opiniilor de G. Călinescu, dar şi Cartea despre femeia esenţială şi lumile anexe, de M.H. Simionescu însuşi!), modificînd conţinutul unor opere celebre sau atribuindu-le altor autori (volumul Plumb, de George Bacovia, e dat drept apărut în „Biblioteca pentru metalurgişti”). Multe titluri sînt pur şi simplu bufone: Horaţii, curiaţii şi maşinile lor, Defecaţia la Haendel, Nudismul sub Mihai Vodă Viteazul. Altele parodiază variate genuri de tipărituri, implicând o raportare ciudată la scris şi la conştiinţa de sine a scriitorului: Ce se poate petrece într-un patrulater, Misiunea doamnei Sachelarie în literatura americană, Dublul sens al rotunjirii universului poetic sau, pur şi simplu, Despre imbecilitatea cititorului. Chiar aşa!

Cu puţină atenţie, observăm că o lume întreagă se manifestă în Bibliografia generală, chiar dacă e vorba de o lume pe dos. Locuitorii ei sînt scriitorii grafomani (numiţi Nicolaus Rembrandt, Sandro Bastardi, Prévért Georgescu sau maior Grigore Taşcă) care publică la edituri cu nume trăsnite („Nepieritoare şi zburătoare militare” din Geneva, „Galina super” din Königsberg sau „August Nietzsche şi nepoţii” din München). Mai interesant, mi se pare, este ce fel de cititor implică o astfel de abundenţă şi varietate de titluri. Publicul cititor, ne putem închipui, este unul enciclopedist, cosmopolit, egal de interesat de orice, de pildă de istoria balcanică medievală (Jupuirea de viu în relaţiile dintre Puterea otomană şi satul Tărtăşeşti, judeţul Covurlui), dar şi de pictura contemporană (Arta lui Spiridon van der Welde), de biografii romanţate (Splendida carieră a lui Bob Hora), de studii ştiinţifice serioase (Tratat elementar despre somn) şi de romane sentimentale precum cel intitulat Eu, cocoşul. În paginile Bibliografiei locuieşte o populaţie pestriţă şi vivace, veselă şi curioasă, alcătuită din veleitari încrezuţi şi din timizi căutători de glorie, din critici acri sau prea generoşi, din editori lipsiţi de discernămînt şi din cititori prea uşor de păcălit. O lume care se instruieşte mereu şi care vrea să facă parte, după puteri, din marea Cultură.

Ce învăţătură se poate trage de aici? În primul rând, că bibliografia literaturii posibile este foarte vastă, practic infinită. În al doilea, că oricine se poate regăsi, oricând, în ea. Scriitorii care abuzează de privilegiul autorităţii, grafomanii incontinenţi sunt primii care fac să geamă rafturile bibliotecii gândite de MHS. Dar, mai ales, în această bibliografie a literaturii pe dos intrăm noi, cititorii, de fiecare dată atunci când citim neinteligent, necritic. Lectura înseamnă (și) responsabilitate, nu doar delectare. Și e sarcina unei cărți imens delectabile, precum Bibliografia generală, să ne explice asta.

[divider]

Doris Mironescu este asistent drd. la Facultatea de Litere, Catedra de Literatură Română.

Leave a Reply

Your email address will not be published.