Ca să iubeşti cu adevărat alte culturi, este important să şi citeşti despre ele

de Dragoş Andrei Preutescu
Două întrebări enigmatice, pentru că întotdeauna “ce” şi “de ce” complică apropierea de prezent şi realitate. Ele ne justifică propriul comportament atunci când încercăm să-l înţelegem.

Tinerii ar trebui să înceapă cu o lectură uşoară despre istorie, iar cartea lui Neagu Djuvara – “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, merită răsfoită, periodic, sau când avem întrebări deocheate despre “Cine suntem”. Astfel ne atribuim câteva repere în timp şi spaţiu, reuşim să ne identificăm trecutul pentru a da răspunsuri la prezent şi viitor.

Nu trebuie să lipsească din lectura unui tânăr, câteva cărţi scrise de autori japonezi şi ruşi. Yukio Mishima, Haruki Murakami (“Cronica păsării arc”), Yasunari Kawabata, cu ale lor pagini despre transformare în societate, despre adevărate iubiri şi momente afective solide şi pentru că vorbesc despre oameni cu defecte (ca orice om simplu), dar, cu onoare şi libertate în ochi, cu încredere şi refuz al dezordinii.

Autorii ruşi, ca I.S. Turgheniev (“Părinţi şi copii”), Lev Tolstoi, sunt de ajuns pentru a pătrunde în alte realităţi omeneşti desprinse din conţinutul societal, familial. Se poate citi Dan Lungu, om de pe meleagurile noastre ieşene (“Cum să uiţi o femeie”, “Raiul găinilor”), scriitor care oferă şi transmite un paralelism al vieţii personale, a experienţelor de căpătâi ale omului, ce conferă acţiunilor şi întâmplărilor alte dinamisme scrise pe care noi nu le facem, dar pot fi atribuite prin citit.

Mulţi tineri spun că iubesc şi alte culturi, tradiţii, istorii, societăţi modele, cum ar fi cea a Japoniei, a Egiptului Antic, a Greciei, Turciei. Ei bine, nu este de ajuns. Ca să iubeşti cu adevărat ceva, este important să şi citeşti despre ele, să începi să le cunoşti tendinţele, să cunostii oamenii de acolo. Poate o să vă întrebaţi “de ce” trebuie să citim cărţi, când de fapt ne place doar să privim şi să ascultăm. Cărţile oferă porţia adevărată de “alternative” despre alţi oameni şi comportamentul lor şi putem compara cu ceea ce suntem noi, parcurgem etapele înţelegerii şi a distincţiei.

Şi pentru că trăim într-o epocă plină de tehnologii şi ne desăvârşim internetului e bine să răsfoim şi o carte scrisă de Shirley Taylor – “E-mailul, codul bunelor maniere”, să ştim cum să menţinem şi să construim o conversaţie civilizată  în zona virtuală.

Alte cărţi precum “Dex-ul şi sexul” de Radu Pavel Gheo, “Despre ură” de Gabriel Liiceanu, “Şapte zile pentru o eternitate”  de Marc Levy, ne ajută să diferenţiem răul de bunătate, reuşim să ne construim un vocabular de cuvinte onorabil, un comportament aparte, o imaginaţie scoasă de la naftalină.

Cărţile nu trebuie doar citite, iar mintea să fie o fabrică de măcinat cuvinte, propoziţii, fraze. Cărţile trebuie să fie trăite şi gândite, să fie completate cu propriile experienţe, adaptate şi “aprobate” cu virtute zilelor noastre.

Autorii, cărţile, propuse de mine, nu intră în categoria care să ofere iluzii despre dragoste, societate, prieteni, familie, aşa cum le regăsim în cărţile “viu” colorate în roz, verde ochios, portocaliu, cu tot felul de inimioare şi constelaţii pe coperţile lor (sunt la modă printre domnişoare astăzi), sau acele cărţi care ne spun cum să avem “succes”, cum să ne îmbogăţim şi multe alte confeti aruncate peste noi.

Ce am propus şi argumentat că ar fi bine de citit, sunt cărţi pentru o introducere în mare universalitate a scrierilor. O minte deschisă, certă, un comportament mai înţelegător cu noi, cu oamenii de lângă noi, sunt altceva decât auzim şi vedem doar prin cărţi. Devii un om cu de toate, bune şi rele. Bineînţeles, fiecare dintre noi poate merge mai departe, printre istorici, filosofi, romancieri. Depinde unde ţintim atât cu inima cât şi cu mintea.

[divider]

Dragoş Andrei Preutescu este student la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

[divider]

Leave a Reply

Your email address will not be published.