Faceți cunoștință cu lumea văzută prin ochii exploratoarei Uca Marinescu

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vă invită vineri, 25 februarie 2011, ora 10.00, în Aula Magna “Mihai Eminescu” la conferința cu tema “Dar al lumii capăt nu-i….”, susținută de cunoscuta exploratoare Uca Marinescu. Cu această ocazie, va fi vernisată și o expoziție de fotografie în Sala Pașilor Pierduți. Pasionații de natură și călătoriii vor putea admira până duminică, 27 februarie, instantanee realizate de Uca Marinescu în călătoria sa în jurul lumii, efectuată în 2010.

Uca Marinescu, prima femeie din România care a ajuns în Antarctica ocupă în prezent funcția de expert în cadrul Departamentului Educație Olimpică al Comitetului Olimpic Român. Este prima sexagenară din lume care a atins pe schiuri, într–un singur an calendaristic (2001), cei doi poli ai Pământului. Ca o recunoaștere a meritelor excepționale, la data de 15 iulie 2002, Președintele României i–a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer.

Leave a Reply

Your email address will not be published.