Obţine o bursă prin programul Scholar-Leaders

Bucureşti, 22 februarie 2011 – GE Foundation şi Institute of International Education (IIE) anunţă lansarea celei de-a V-a ediţii a Programului Scholar-Leaders al GE Foundation în România.

Programul Scholar-Leaders, primul program de burse universitare de acest tip din Europa Centrală, este sponsorizat de GE Foundation, organizaţia filantropică a General Electric Company şi reflectă implicarea activă a GE în domeniul filantropiei corporatiste la nivel mondial. Programul de burse este regional şi reuneşte studenţi eminenţi din patru ţări central şi est europene. Încurajat de succesul înregistrat în primul an de derulare în Ungaria în 2002, în Polonia în 2003 şi în Republica Cehă în 2004, iniţiativa Scholar-Leaders a fost lansată şi în România în anul 2006.

„Derulăm Programul Scholar Leaders de cinci ani deja, iar continuitatea acestuia este cea mai clară dovadă a angajamentului nostru faţă de România şi a dorinţei noastre de a susţine dezvoltarea ţării. Educaţia tinerilor este cea mai benefică investiţie, iar noi cei de la GE suntem încântaţi să punem cunoştinţele noastre la dispoziţia studenţilor şi să venim în sprijinul dezvoltării lor viitoare. Interesul deosebit pe care îl avem pentru dezvoltarea capitalului uman ne determină să creăm şi să susţinem, prin componenta noastră filantropică – GE Foundation – iniţiativa Scholar Leaders. Programul s-a dovedit a fi un succes dat fiind că, de la prima sa implementare în România în anul 2006, 55 de studenţi talentaţi au beneficiat de acesta. Obiectivul său este acela de a dezvolta competenţe, de a îmbogăţi cunoştinţele despre afaceri şi de a dezvolta abilităţi inter-personale. Datorită seminariilor de vară şi zilelor dedicate urmării activităţii unor specialişti, aceşti studenţi au ocazia unică de a descoperi ce înseamnă noile reguli ale economiilor actuale aflate într-o evoluţie rapidă, sub îndrumarea liderilor regionali ai GE. De asemenea, programul pune bazele unei reţele regionale de viitori lideri, încurajând studenţii să interacţioneze şi să îşi lărgească reţelele de socializare”, a declarat Cristian Colţeanu, GE Regional Executiv pentru România, Bulgaria şi Moldova.

Programul este unul deosebit tocmai datorită faptului că nu oferă studenţilor o simplă bursă, ci îi şi pregăteşte pentru viitoarele cariere într-un context cu orientare internaţională din România. Sunt eligibili studenţii aflaţi în anul al doilea de studiu la universităţi selectate din România (Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Româno-Americană, Universitatea Politehnică din Bucureşti) în domenii precum economie, management, inginerie şi tehnologie.

IIE va selecta opt câştigători dintr-o bază de candidaţi diversă şi competitivă, cu ajutorul unui comitet de selecţie independent şi neutru. Câştigătorii vor fi studenţi eminenţi care vor primi aceste premii nu doar datorită unor rezultate academice deosebite, ci şi în urma implicării lor în activităţi suplimentare remarcabile (de exemplu, servicii în folosul comunităţii, stagii de pregătire profesională, implicare în organizaţii studenţeşti sau de voluntariat). Fiecare dintre ei va primi câte 1.500 de euro pe an, timp de doi ani. Însă un aspect şi mai important este acela că, în cadrul bursei, vor participa la activităţi de voluntariat, dar şi la un seminar regional de dezvoltare a calităţilor de lider în Budapesta, alături de alţi studenţi din Europa Centrală şi de Est şi vor avea ocazia să îşi formeze o imagine proprie espre compania GE datorită unei experienţe de o zi în care vor urmări activitatea companiei, alături de un manager GE din România.

Programul Scholar-Leaders al GE Foundation a fost creat în parteneriat cu Institute of International Education (IIE), o importantă organizaţie educaţională internaţională non-profit cu sediul european în Budapesta, Ungaria. Programul a ajuns acum la cea de-a noua ediţie anuală în Europa şi are ca scop susţinerea studenţilor cu rezultate deosebite din Europa Centrală şi de Est în vederea dezvoltării capacităţilor umane şi a potenţialului de lider al acestora.

Datorită finanţării generoase cu fonduri nerambursabile din partea GE Foundation, 55 de studenţi din România şi 366 de studenţi din regiune au beneficiat până acum de Programul Scholar-Leaders al GE Foundation, prima bursă universitară de acest tip din Europa Centrală şi de Est.

„Acest program mi-a schimbat cursul vieţii, am aflat atât de multe despre mine, dar şi despre polonezi, cehi şi maghiari, despre Budapesta, GE, munca în echipă, calităţile de lider şi multe altele… ” – a declarat Carla-Hermina Cumpanasoiu, unul dintre primii studenţi din România care a câştigat o astfel de bursă.

Informaţii suplimentare privind înscrierea:

Termenul limită pentru înscrieri este 4 martie 2011. Se pot înscrie pentru obţinerea acestei burse studenţii aflaţi în anul doi de studiu la prima facultate. Pentru a se înscrie, studenţii trebuie să trimită formularul de înscriere completat în limba engleză, un eseu de 1.000 de cuvinte, două scrisori de recomandare (dintre care cel puţin una scrisă de un profesor universitar), un CV, rezultatele academice din primul an de studiu, însoţite de traducerea în limba engleză (nu este necesară o traducere legalizată). Puteţi găsi mai multe informaţii despre Programul Scholar-Leaders al GE Foundation şi universităţile participante la adresa www.scholarshipandmore.org

Leave a Reply

Your email address will not be published.