Joburi pentru studenţi la cantina UAIC

Studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi care au nevoie de sprijin pentru a se întreţine pot opta pentru unul dintre cele 20 de posturi cu jumătate de normă disponibile la cantina din complexul „Titu Maiorescu”.

Posturile vor fi scoase la concurs până la sfârşitul lunii iar studenţii care se angajează aici vor fi recompensaţi prin burse oferite de universitate, în valoare de 500 de lei.

Studenţii vor lucra pe posturi de muncitor necalificat, respectiv debarasator, ospătar şi îngrijitor la bucătărie. La cantina „Titu Maiorescu”, studenţii pot mânca pe săturate, cu 10 lei, ciorbă, felul doi şi desert. „Studenţii noştri plătesc cam 40% din costul real al meniului complet
pe care îl servesc la cantină”, a declarat Mădălina Cocea, purtătorul de cuvânt al
UAIC Iaşi.

Strategie pentru susţinerea studiilor

Studenţii care vor lucra la cantină nu au asigurate şi mesele. „Oferta de joburi part – time face parte din politica universităţii de a-i sprijini pe cei care au nevoie de un loc de muncă pentru a acoperi o parte din cheltuielile pentru facultate. Momentan, avem 50 de studenţi care au joburi part-time, 16 la Grădina Botanică şi 34 care gestionează împrumutul de cărţi şi reviste disponibile în sălile de lectură ale căminelor”, a precizat Mădălina Cocea.

Oferta de joburi part-time pentru studenţi este o practică foarte răspândită la universităţile din Occident, fiind o alternativă la obţinerea burselor sau a unor împrumuturi bancare pentru susţinerea studiilor.

(Sursa: Evenimentul Zilei, duminică, 11 octombrie 2009, articol Joburi pentru studenţi la cantina UAIC Iaşi)


Leave a Reply

Your email address will not be published.