100 de ore de astronomie la Planetariul UAIC

100hastronomy-romanianÎn Anul Astronomiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi vă aşteaptă la Planetariul din Corpul A al universităţii, pentru a afla fascinanta poveste a sistemului solar şi a vorbi despre cele mai noi descoperiri din cosmos. Grupuri organizate sau pasionaţi de astronomie sunt aşteptaţi în perioada 2-5 aprilie , la ora 14.00 în clădirea principală a universităţii – intrarea dinspre Facultatea de Filosofie.

Manifestarea, organizată de Facultatea de Matematică face parte dintr-un şir de evenimente care au loc peste tot în lume, sub numele de „100 de ore de astronomie”. Anul acesta, se sărbătoresc 400 de ani din momentul în care Galileo Galilei a îndreptat pentru prima dată un telescop spre bolta cerească; de asemenea, tot în 1609 au fost formulate legile lui Kepler, care descriu mişcările planetelor în jurul soarelui.

Planetariul din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” este deschis vizitatorilor de toate vârstele, iar cei care îi vor trece pragul vor avea parte de incursiune de aproximativ o oră în viaţa sistemului nostru solar, mişcările Soarelui şi mişcările aparente ale planetelor şi vor afla despre cele mai noi descoperiri din universul găurilor negre, pulsarilor şi constelaţiilor.

În cadrul aceloraşi manifestări dedicate Anului Astronomiei, în Piaţa Unirii vor fi instalate două telescoape accesibile publicului în fiecare seară, de la ora 20.00 la ora 24.00. Evenimentul va dura până duminică, 5 aprilie.

Pentru grupuri organizate pot fi făcute prezentări şi în timpul săptămânii – marţea, de la 11.00 la 13.00 şi joia, de la 12.00 la 14.00. Programările pot fi realizate la numărul de telefon 0232 233246.

Link-uri utile:

Planetariul: http://www.math.uaic.ro/~planetariu/
100 de ore de astronomie: http://www.100hoursofastronomy.org/index.php
Anul internaţional al astronomiei: http://www.astronomy2009.org/

Leave a Reply

Your email address will not be published.