ANSSA – Asociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative

introAsociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative, este nu numai o organizaţie neguvernamentală studenţească ci şi un corp de potenţiale resurse umane pentru sectorul public, în general şi administraţia publică, în special.

ANSSA Filiala Iaşi a luat fiiţă în primăvara anului 2003, activitatea noastră având la bază imaginea studentului în ştiinţe administrative. Activităţile noastre vin să concureze la realizarea unui mediu specific oferind studenţilor un sprijin pentru a inţelege şi pune în aplicare ideile lor şi pentru a se adapta mai uşor la necesităţile societăţii actuale

Unul dintre obiectivele de bază ale asociaţiei este realizarea de proiecte ce au ca obiect schimbul de experienţă şi cunoştinţe de specialitate între studenti, prin organizarea de conferinţe, întâlniri, seminarii şi dezbateri, cursuri, la care participă studenţi şi specialişti din ţară şi din străinătate. Dezideratul nostru este sprijinirea formãrii unor viitori specialişti, competenţi în domeniul ştiinţelor administrative, prin dezvoltarea cunoştiinţelor şi abilităţilor manageriale ale acestora.

ANSSA se identifică cu un avocat al studenţilor prin apărarea şi promovarea drepturilor, intereselor şi identităţii lor. Reprezentăm un partener real de dialog pentru orice instituţie de stat sau privată, locală, naţională sau internaţională, în calitate de emisar de onoare al său.

Departamente:

  • Programe si Proiecte
  • Relatii Interne
  • Organizare
  • Resurse Umane
  • Comunicare
  • Relatii Publice:
  • Imagine:

Proiecte:

Pentru realizarea obiectivelor sale, ANSSA desfăşoară următoarele tipuri de activităţi:

  • organizarea de seminarii, conferinţe, mese rotunde, sesiuni de comunicări ştiinţifice;
  • iniţierea şi participarea la proiecte şi programe în parteneriat cu administraţia publică centrală şi locală şi cu alte organizaţii neguvernamentale;
  • programe de instruire pentru membrii ANSSA şi studenţi ai facultăţilor de profil, în principal, dar şi pentru studenţi ai altor facultăţi şi membri din alte ONG-uri interesaţi de domeniile de instruire propuse de către trainerii ANSSA;
  • participarea la evenimente ale societăţii civile – târguri ale organizaţiilor neguvernamentale, programe de instruire, dezbateri, conferinţe, reuniuni de lucru pe teme legate de domeniul de activitate, organizate de parteneri publici sau neguvernamentali;
  • implicarea în cadrul festivalurilor studenţeşti (FeStudIs, Unifest) şi colaborarea cu alte organizaţii – prin iniţierea şi derularea de proiecte proprii în cadrul festivalurilor sau prin participarea membrilor în cadrul acţiunilor realizate de celelalte organizaţii;
  • organizarea de evenimente pentru studenţi, sesiuni de informare şi recrutare a noilor membri, activităţi de motivare şi recompensă pentru implicarea activă a acestora (festivităţi, acţiuni sportive, excursii).

Înscrieri:

In fiecare marti incepand cu orele 20.00, la sediul organizatiei (Bd. Carol I, Complex Studentesc „Titu Maiorescu”, Camin C6, cam 2), are loc sedinta generala pentru membrii ANSSA. Puteti veni si participa in cadrul acestor sedinte, aducand totodata si documentele necesare inscrierii.
Pentru a va putea inscrie in asociatia noatra aveti nevoie de urmatoarele documente: • copie buletinul/cartea de identitate; • copie carnetul de student; • fotografie tip buletin; • formular de inscriere completat;
Membrii asociatiei trebuie sa fie studenti la una din urmatoarele forme de învatamânt superior: colegiu, facultate, studii academice post-universitare, studii aprofundate si master, doctoranzi si absolventi ai invatamantului superior administrativ sau inrudit cu acesta. Calitatea de membru este conferita prin hotarare a Biroului Executiv.

Contact:

Adresa: Strada: BD.Carol I Bl. C6 Ap. 2, Localitate: Iasi
Telefon: 0744621005 , 0748616144
E-mail: anssa.iasi@home.ro

Web: www.anssa-iasi.go.ro, http://anssaiasi.discutfree.com

Persoane de contact:

  • Coordonator ANSSA Filiala Iaşi : Roxana TalasmanTelefon: 0748.616144 Email: roxanatalasman@yahoo.com
  • Coordonator programe: Delia BastonTelefon: 0757.027202 _- E-mail: baston.delia@yahoo.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.